decembrie, 2014

now browsing by month

 

ZILE LIBERE LEGAL IN 2015

De anul viitor, vor fi mai multe zile libere stabilite drept sărbători legale, însă din 12 zile libere declarate prin lege, doar opt pică în cursul săptămânii..

Calendar zile libere 2015.  În 2015, numărul zilelor libere urcă la 12. Astfle, se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului. De asemenea, de anul viitor, va mai fi zi liberă de 10 mai – Ziua Independenţei, de Ziua Înălţării Domnului, marcată la 40 de zile după Paști, dar şi de prima zi de şcoală. Dacă vor fi aprobate proiecte de lege, românii ar mai putea avea liber pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 1959 sau „Mica Unire”, scrie alba24.ro.

Calendar zile libere 2015. Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Calendar zile libere 2015. Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru..

Calendar zile libere 2015:

    • Anul Nou: 1 ianuarie – joi, 2 ianuarie – vineri
    • Paştele: 12 aprilie – duminică, 13 aprilie – luni
    • Ziua Internaţională a Muncii: 1 mai – vineri
    • Rusaliile: 31 mai – duminică, 1 iunie – luni
    • Adormirea Maicii Domnului: 15 august – sâmbătă
    • Sfântul Andrei: 30 noiembrie – luni
    • Ziua Naţională a României:  1 Decembrie – marţi
    • Crăciunul: 25 decembrie – vineri, 26 decembrie – sambata

Calendar zile libere 2015 . La capitolul mini-vacanţe, în acest an, ultimele zile libere acordate angajaților de stat sunt în luna decembrie. Data de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, va pica într-o zi de luni, astfel că pe lângă liberul pe care îl primesc de la angajatori, românii se bucură din nou de un weekend prelungit.Iar la mijlocul lunii vine o binemeritată minivacanță cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Prima zi de Crăciun va cădea într-o zi de joi, iar a doua zi, vineri. Pe scurt angajații au patru zile de relaxare de sărbătorile de iarnă cu zilele de weekend.

Calendar zile libere 2015 – Față de anii 2012 și 2013, când angajații au avut numai 8 zile libere legale care au fost în timpul săptămânii, în 2014 situația este puțin mai bună, cu o zi plus, respectiv 9 zile libere.

Noi reguli privind TVA servicii electronice din 2015

In data de 3 aprilie 2014, Comisia Europeană a publicat note explicative pentru a ajuta companiile sa se pregateasca pentru noile reguli de TVA privind telecomunicatiile, radiodifuziunea si serviciile electronice, care vor intra in vigoare in 2015.

Noile reguli din 2015
Din 1 ianuarie 2015, serviciile de telecomunicații, de radiodifuziune și serviciile electronice vor fi întotdeauna impozitate (se va datora TVA) în țara de care aparține clientului*
– Dacă clientul este o afacere sau de consum
– Fie furnizor cu sediul în UE sau în afara
* Pentru o afacere (persoană impozabilă) = fie în țara în care este înregistrată sau din țara în care acesta a stabilit sediul la primirea serviciului.
* Pentru consumatori (persoană neimpozabilă) = țara în care sunt înregistrați, au domiciliul stabil sau, de obicei, trăiesc.

Declaratiile fiscale se depun la ANAF pana la data de 19 Decembrie 2014

ATENTIE !!! – declaratiile fiscale trebuie depuse la ANAF (online sau la ghiseu) pana la 19.12.2014

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, a fost completată Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, în sensul că, după art. 111, a fost introdus art. 111¹.

In acest fel, potrivit art. 111¹, creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului Fiscal , scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie.

Asadar,deoarece în acest an, 21 decembrie este duminica, creanţele fiscale aferente lunii noiembrie sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie, adică până la 19 decembrie anul curent inclusiv.